Oracolul de Catherine Fisher

„Este povestea surprinzatoare a unei fete care, prin actiunile sale, poate salva sau distruge o civilizatie antica. Scrisa într-un stil captivant, cu un început uimitor si atingând apoi un punct de intensitate maxima.” – Juriul Whitbread 2003

Cartea face parte dintr`o trilogie(Profetiile Oracolului),primul volum este publicat la noi in tara de catre editura Corint Junior.Urmatoarele 2 volume au aparut in strainatate(The Archon,The Scarab).Pentru cei care vror sa cumpere primul volum click aici(beneficiati de o reducere de 20%,iar transportul curier/posta romana este gratuit).

Scorpionii alunecau si hârsâiau bronzul slefuit, se repezeau furiosi unii la altii, înfruntându-se, întepându-se iar si iar cu cozile lor tremuratoare, cu o înversunare crescânda. Fara a-si ridica ochii, Mirany se poticnea în denivelarile drumului, cu corpul atât de încordat, încât devenise o masa de energie concentrata în ochi, în mâini, si în felul în care sustinea bolul larg.

Mirany este noua Purtatoare, temându-se de îndatoririle ei primejdioase pentru zeul din ritualurile Oracolului si de întrebarea secreta pe care si-o tot pune: Exista zeul cu adevarat?

Într-un tinut chinuit de seceta, toti cred ca stravechiul Archon, zeul-pe-pamânt, trebuie sa moara pentru a aduce ploaia. Dar moartea lui o trimite pe Mirany într-o expeditie înspaimântatoare, având drept aliati doar un muzician nebun si un scrib care jefuieste morminte…

„Catherine Fisher are o imaginatie extraordinara, introducând mereu schimbari de situatie, ciudate, dar în acelasi timp extrem de convingatoare.” – Îndrumar pentru Children’s Book


The Archon

Breathtaking sequel to The Oracle, the Archon must face a journey of treachery and adventure across the pitiless desert in a bid to save his people …The Archon vows to lead a pilgrimage to the Well of Songs to seek peace with the Rain Queen and save the land from the terrible drought. The Well is hidden in the mountains across the desert. But he is not the only one with his sight set on the mountains: Argelin, the tyrannical and power-hungry General, follows behind, an ever-present threat, with his heart set on the riches to be found. With only Oblek, Seth and two tomb-thieves known as the Jackal and the Fox for company, the Archon’s journey is treacherous and dangerous. They must face the Great Desolation and the monstrous animals outlined on the desert floor, animals with mythical powers, and they must survive without Mirany, bearer-of-the-god and true friend of the Archon, who has had to remain behind to face a threat much closer to home …


The Scarab

The final story in the Oracle sequence. We are again in the distand land of deserts and islands ruled by one god whose wishes are conveyed through the Oracle. The Archon, child god-on-earth, returns from his journey across the desert to the Well of Songs, to find the tyrannical General Argelin has siezed control and his reign of madness is oppressing the Two Lands. He has publicly denounced the gods, and established a reign of terror. Mirany is in hiding, and the Nine are scattered. Will Argelin’s obsession bring the Rain Queen’s wrath down on them all? And whose is the sinister new power hidden in the sign of the Scarab? In the descent into anarchy, Mirany and the Archon must attempt the final, impossible journey of the soul. Through the Nine Gateways into death. And back.

DATE DESPRE AUTOR:

Catherine Fisher s-a nascut în 1957, în Newport, Tara Galilor, si a absolvit universitatea cu o diploma în literatura engleza. A lucrat ca profesor si arheolog, tinând si cursuri de creative writing la Universitatea din Glamorgan. Este fascinata de mituri si istorie. Poeta si romanciera de succes, a fost laureata Cardiff International Poetry Competition în 1990.

Catherine Fisher scria: „De ce n-am vedea, amestecate într-o singura poveste, atât misterele vechi si descompuse ale cultului mortii din Egipt, cât si splendorile Greciei? Oracolul reprezinta poarta spre lumea de dincolo, o crapatura prin care zeul le vorbeste oamenilor — însa cine ne poate descifra mesajele, cine ne poate asigura ca spusele lui sunt întelese întocmai? Doar zeul o poate face. Si daca zeul s-a reîncarnat într-un baiat de zece ani, de unde începem cautarea? O fi întelept sa-l cautam? Pentru ca, dupa cum va afla Mirany, alesii zeilor sunt chiar aceia ce vor fi distrusi de acestia.”

Coperta originala

Carti de aceeasi autoare:
Carcera
„Una dintre cele mai bune scriitoare de literatura fantasy a zilelor noastre… o calatorie minunat de intunecata si infricosatoare.” Independent

„Se deosebeste de orice altceva… Dimensiunile sale imaginative si sfarsitul uluitor fac din aceasta carte unul dintre cele mai bune romane fantasy scrise in ultima vreme.” Amanda Craig, The Times

„Catherine Fisher este o maestra a cuvintelor… O poveste captivanta si complexa a calatoriei extraordinare intreprinse de niste personaje construite cu multa imaginatie.” Carousel

Imagineaza-ti o inchisoare atat de vasta, incat contine celule si coridoare, paduri, orase si mari.
Imagineaza-ti un prizonier lipsit de memorie, convins ca vine de Afara – desi inchisoarea a fost sigilata de secole si un singur om a reusit sa evadeze.
Imagineaza-ti – intr-o societate in care timpul este interzis, mentinuta intr-o lume din secolul al saptesprezecelea si condusa de computere – o fata, Claudia, obligata sa ia parte la o casatorie aranjata, prinsa intr-un complot de asasinare de care-i e groaza si pe care, totodata, si-l doreste.

Puteti comanda cartea de aici.

Continuarea aceste carti se numeste Sapphique.

Finn has escaped from the terrible living Prison of Incarceron, but its memory torments him, because his brother Keiro is still inside. Outside, Claudia insists he must be king, but Finn doubts even his own identity. Is he the lost prince Giles? Or are his memories no more than another construct of his imprisonment? And can you be free if your friends are still captive? Can you be free if your world is frozen in time? Can you be free if you don’t even know who you are? Inside Incarceron, has the crazy sorcerer Rix really found the Glove of Sapphique, the only man the Prison ever loved. Sapphique, whose image fires Incarceron with the desire to escape its own nature. If Keiro steals the glove, will he bring destruction to the world? Inside. Outside. All seeking freedom. Like Sapphique.

8 gânduri despre „Oracolul de Catherine Fisher

  1. Francesca spune:

    Hey! Am citit Oracolul si intr’adevar e super!:*

  2. ladyandreea spune:

    Si eu am auzit numai lucruri bune despre aceasta autoare. Tu ai citit ceva? Daca da ce impresie ti-au facut cartile?

    • deea spune:

      nu am citit nimic.voi astepta ca editura Corint Junior sa publice toate cele 3 volume si apoi mi le voi lua.

      • ladyandreea spune:

        Da cred ca asa este mai bine, ai sana sa urmaresti actiunea de la inceput pana la sfarsit. Nu trebuie sa-ti rozi unghiile asteptand continuarea.

  3. vps spune:

    imi plac mai mult copertile cele cu scorpion-scarabeu si sarpe…:X

  4. Oanna spune:

    Nu am citit cartea dar chiar pare foarte interesanta.
    Probabil voi astepta sa iasa si celelalte volume si apoi mi le voi cumpara.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s