Jurnalul unui pusti 3!

Editura Art publica foarte repede volumele din aceasta serie si ma bucur foarte mult ca in curand voi putea citit volumul 3.Imi plac foarte mult cartile acestea deoarece peripetiile prin care trece Greg si planurile pe care le face nu duc decat la amuzarea cititorului.:D

Cel de-al treilea volum al seriei care i-a cucerit pe puştii din toată lumea revine cu şi mai multe aventuri, poante şi desene, garantând că nici cei mai reticenţi cititori nu-l vor lăsa din mână.

Să fim cinstiţi: Greg Heffley nu se va schimba niciodată. Însă cineva ar trebui să-i explice asta tatălui lui Greg. Vedeţi voi, Frank Heffley vrea ca fiul lui să fie un dur şi tocmai de aceea îl înrolează în echipe de sport şi în alte activităţi „bărbăteşti“. Desigur, Greg poate să se sustragă cu uşurinţă acestor eforturi. Dar când tatăl său îl ameninţă cu înscrierea la academia militară, Greg îşi dă seama că trebuie să se pună pe treabă sau… pe armată.

Volumul este disponibil doar pe site-ul Editurii ART şi poate fi pre-comandat în perioada 9 – 20 mai. După această dată îl puteţi găsi şi în librării.
– Publicată în Mai 2011
– Roman în benzi desenate
– Traducere din limba engleză de Andra Matzal
– hardcover, 224 p, 140 x 200
– Bestseller, Recomandată, Pentru copii

Si cautand informatii despre carte am dat de….

Sâmbătă, 21 mai 2011, ora 11.00 – Alexandria Librării lansează concomitent în toate locaţiile din ţară cartea “Jurnalul unui puşti 3: Ultima picătură” de Jeff Kinney. Lansarea va fi urmată de un concurs cu premii oferite de Editura ART. În fiecare librărie se va desemna un câştigător care va primi un exemplar din această carte. Tema concursului va fi deconspirată în ziua lansării.

13 gânduri despre „Jurnalul unui pusti 3!

  1. RRoxana spune:

    Ce mi-ar placea sa am seria asta 😀 Mi-am promis ca o voi ruga pe mama sa mi le ia de 1 iunie 🙂

  2. vps spune:

    frumoasa coperta…

  3. Paul spune:

    salutari!!!! mie plac chiar foarte mult cartile astea si mias dori sa apara odata vol 3 pt ca leam citi pe 1 si 2 intro zi. deci…… are cineva dintre voi ceva detali cand o sa apara vol3?????????? contactatima daca nati gasit d3ali lasatio balta. da daca ati gasit sa imi scrietti oke???

  4. Sorina spune:

    Deea si Paul, puteti comanda, de pe elefant.ro, aceasta carte, cu doar 24,75 lei! Oferta este limitata!

  5. Cool spune:

    io am asta mai vreau 1,2,4,5

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s