Carti care au aparut si care vor aparea!

Voi incepe cu editura Nemira,unde a aparut cel de-al doilea volum al seriei TEMERAIRE,intitulat „Tronul de jad”.Puteti comanda cartea de aici(click) cu 20% reducere.

Când britanicii capturează o navă franceză care transportă un preţios ou de dragon, căpitanul Will Laurence de pe nava Reliant, aflată în serviciul regal, devine peste noapte comandantul unui nobil dragon pe care îl va numi Temeraire. În calitatea lor de noi membri ai Forţelor Aeriene Britanice, cei doi, om şi dragon, îşi dovedesc curând cutezanţa în lupta curajoasă împotriva forţelor invadatoare ale lui Napoleon Bonaparte.

China descoperă acum că preţioasa ofrandă destinată lui Napoleon a căzut în mâinile britanicilor, astfel că o înverşunată delegaţie chineză se leagă să revendice remarcabilul animal. Însă căpitanul Laurence refuză să coopereze. Ameninţat cu spânzurătoarea pentru nesupunere, căpitanul nu are de ales decât să-l însoţească pe Temeraire în Orientul Îndepărtat – o călătorie lungă, plină de primejdii, de intrigi şi ameninţările colosale ale adâncurilor. Dar odată ajunşi la curtea împăratului Chinei, îi aşteaptă descoperiri uluitoare şi pericole dintre cele mai întunecate.

„Tocmai când credeai că ai văzut orice variantă posibilă de poveste cu dragoni, vine Naomi Novik să-ţi demonstreze că te-ai înşelat. Minunatul ei Temeraire este un dragon pentru multe generaţii.“

(Terry Brooks, New York Times)

„O poveste autentică, în care miracolul fanteziei îşi spune cu adevărat cuvântul.“ (Entertainment Weekly)

La editura Litera au aparut cateva carti pe care mi le doream foarte mult si tinand cont ca pe site-ul editurii se aplica o reducere de 30% la toate cartile voi profita si mi le voi lua.Puteti comanda catile la pretul de 28 de lei daca dati click pe coperta fiecareia.

1.Crescendo de Becca Fitzpatrick

O intrigă de coșmar, un mister copleșitor, un înger păzitor de temut…

Nora ar trebui să știe că viața ei este departe de a fi perfectă. Deși cu ajutorul lui Patch, iubitul și îngerul ei păzitor, a scăpat cu viață dintr-o serie de incidente cu totul neobișnuite, primejdia e departe de a fi trecut. Relația cu Patch nu este în cel mai bun moment al ei, iar Marcie Millar pare mai hotărâtă ca oricând să-i facă Norei viața un coșmar. De parcă nu ar fi de-ajuns, un nor dușman încearcă să o distrugă, iar moartea tatălui ei rămâne în continuare un mister. Cum Patch nu numai că nu îi răspunde la întrebări, dar pare chiar să-i stea în cale, Nora se vede nevoită să afle răspunsuri de una singură.

Nu se anunță o vară prea tihnită, nu-i așa?

„Fanii genului care s-au plictisit de vârcolaci și de vampiri vor primi bucuroși această nouă apariție din adâncurile întunericului.” Booklist

Aventura va continua în volumul al treilea, Tăcere

2.Ratacire de Lauren Kate

Dragostea nu moare!

Iadul pe pământ… cam asta înseamnă pentru Lucinda Price să fie departe de iubitul ei Daniel. Le-a luat o veșnicie să se regăsească, dar acum el trebuie să o abandoneze din nou, tocmai pentru a o proteja.

La Shoreline, o școală privată exclusivistă de pe coasta de nord a Californiei, Luce are parte de experiențe inedite, dar se află de fapt, în mijlocul unui război în care sunt implicate toate forțele răului. Într-un decor cu totul nou, dar la fel de periculos, ea învață să folosească umbrele ca fereastră către viețile anterioare și descoperă cu ajutorul lor că Daniel nu i-a dezvăluit adevărul întreg. Îi ascunde ceva- ceva extrem de periculos.

E oare posibil ca Daniel s-o fi mințit? E oare posibil ca destinul ei să fie, de fapt, cu totul altul? Câte vieți trebuie să trăiești pentru a găsi pe cineva pentru care merită să mori?

Aventura celor doi îndrăgostiți va continua în volumul al treilea, Pasiune.

3.Focul de PC Cast&Kristin Cast

“Spiritul lui Zoey se află în lumea de dincolo, făcut bucăţi. I-au fost luate vieţile anterioare, la fel şi amintirile… E pe cale să devină o Daoine Sidhe, o entitate nici moartă, nici vie – o făptură captivă pe tărâmul spiritelor, fără a cunoaşte mângâierea de a se afla împreună cu propriul său spirit.”

Când prietenii nu mai au încredere unii în alţii, Întunericul îşi face apariţia şi aprinde focul…

P.C. CAST este o premiată autoare de literatură fantastică şi paranormală şi un profesor îndrăgit. Fiica ei, KRISTIN CAST, are şi ea premii pentru jurnalism, dar şi pentru poezie.

Vândută în milioane de exemplare, seria Casa Nopţii se bucură de un uriaş succes internaţional! Aventura continuă în curând, în volumul al optulea.

4.

O călătorie în timp este anunţată de obicei cu câteva minute, ore sau chiar zile înainte, prin senzaţii de ameţeală ce afectează capul, stomacul şi/sau picioarele. Primul salt în timp – numit şi saltul de iniţiere – are loc între al șaisprezecelea şi al șaptesprezecelea an de viaţă al purtătorilor genei. (Extras din Cronicile gardienilor, vol. II, Reguli general valabile)

Uneori poate fi o adevărată povară să trăiești într-o familie cu atât de multe secrete. Cel puțin așa gândește Gwendolyn, o adolescentă de șaisprezece ani, până în ziua în care se trezește brusc în Londra secolului trecut. Atunci își dă seama că s-ar putea ca ea însăși să fie cel mai mare secret al familiei sale, căci a moștenit capacitatea de a călători în timp. Ceea ce nu realizează ea este faptul că n-ar trebui să-ți permiți să te îndrăgostești când te afli prins între două epoci… căci asta poate complica lucrurile și mai tare. Mai ales că nici în trecut lucrurile nu mai sunt cum erau odată…

Dragoste eternă este o trilogie palpitantă, amuzantă și plină de romantism. Urmăriți aventurile tinerei Gwendolyn în volumul al doilea, Albastru de safir.

Roman publicat în 19 țări


Si va aparea…

5.Eon Ochiul dragonului se întoarce

O lume magică și un erou cu un secret incredibil de curajos.

Tânărul Eon are o pasiune cel puțin ciudată, pe care nu a dezvăluit-o niciodată nimănui. De mai bine de patru ani, el este precupat de descoperirea artei și a mitologiei anticului Dragon Magic. Speranța că într-o bună zi va stăpâni tainele acestui univers fabulos, pentru a ajunge astfel discipolul unuia dintre cei doisprezece dragoni ai norocului, îi călăuzește pașii spre o aventură pe cât de interesantă, pe atât de periculoasă. Ritualul cunoașterii este unul extrem de restrictiv și exclusiv, iar faptul că eroul nostru, Eon, este de fapt… Eona, o tânără de șaisprezece ani hotărâtă să devină Ochi al Dragonului, complică și mai mult lucrurile și îi pune viața în primejdie.

Va reuși oare eroina noastră să iasă cu bine din această încercare și să își îndeplinească visul? Răspunsul se află la capătul unui interesant joc al identităților, presărat cu minciuni, interdicții, suspans și mister…


“O poveste fermecătoare, inteligentă și originală. Cititorii vor aștepta cu nerăbdare continuarea aventurii, în volumul al doilea al seriei, Eona: Ultimul Ochi al Dragonului.” Booklist

“Aproape că mi s-a tăiat respirația parcurgând paginile acestei cărți captivante… Mi-a plăcut la nebunie. Abia aștept continuarea.” Tamara Pierce

Roman publicat în 10 țări

3 gânduri despre „Carti care au aparut si care vor aparea!

  1. mirela spune:

    hello abia asteptam focul si crescendo, pana apar m-am apucat de Damnare dar subiectul nu-mi este strain l-am intalnit in Adam si Eva a lui Rebreanu si in Ratacitor printre stele a lui Jack London… chiar le recomand iti dau de gandit ….

  2. vps spune:

    Coperta de la Eon e bestiala!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s