Captivi într-un păienjeniş de înşelăciuni, sânge şi ameninţări

Seria JURNALELE LUI STEFAN de L.J. Smith continuă cu revista Bravo!

Vol. 4 SPINTECĂTORUL – distribuit din data de 31 iulie 2012

Vol. 5 – AZILUL – distribuit din data de 14 august 2012

Vol. 6 – CONSTRÂNGEREA – distribuit din data de 28 august 2012

Un joc pe viaţă şi pe moarte răscoleşte din nou sentimentele celor doi fraţi vampiri. Stefan – un adevărat demon disperat după mântuire –  continuă să-şi dispute rivalitatea cu mai puternicul său frate Damon.

Mi-am petrecut ultimii douăzeci de ani pe fugă, mereu dorindu-mi să fi putut rămâne într-un singur loc. Acum, eram legat de Londra, de oraşul întunecos şi umed, unde sângele se scurgea în Tamisa şi creaturile nopţii îşi făceau cămin în monumentele lui. Eram legat de Cora, de Samuel, şi de un păienjeniş de înşelăciuni, sânge şi ameninţări. Eram cu toţii prinşi în plasa lui, până când unul dintre noi — fie prin forţă, fie prin vrăji, fie prin inteligenţă — avea să se elibereze — notează Stefan în Jurnal.

Suntem în anul 1888, şi aerul Londrei e încărcat de mirosul sângelui. Înconjuraţi de pericole şi provocări, urmăriţi şi hăituiţi de personaje venite din trecutul lor, Stefan şi Damon sunt prinşi, fără voia lor, într-un război crâncen cu maleficul vampir Samuel Mortimer – care pune la cale un plan sinistru.

Era o bătălie care nu cunoştea limite. În definitiv, soldaţii se tem instinctiv de moarte. Ca vampiri, noi deja am învins-o. Ceea ce ne face să ne temem este domnia terorii pe care Samuel în mod sigur ar institui-o asupra Londrei, dacă ar câştiga. Atunci, răul ar fi de nestăvilit.

Cum se termina totul? Citeşte şi vei vedea!

4 thoughts on “Captivi într-un păienjeniş de înşelăciuni, sânge şi ameninţări

  1. larisaoana spune:

    Mi-am cumparat volumul 4 si abia astept urmatoarele doua<3
    Revista Bravo ne iubeste:D

  2. larisaoana spune:

    Hey, scuze daca deranjez cu acest comentariu, vei mai organiza concursuri?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s