Fan fic (20)

A durat mai mult din cauza şcolii şi pentru că am rămas în pană de idei:)). Nu aveam pic de inspiraţie ce să scriu,sper că vă place ce a ieşit:D.

  1. Era amuzant.
  2. Se infunda toaleta, poate..
  3. Nimeni nu ma banuia sau poate..cui ii pasa?! Distractia conteaza.”

Acum, trebuie sa parcurg iar drumul spre receptie si sa-mi reiau fataul de om obosit si deprimat si sa ma arunc pe cel mai apropiat fotoliu sau scaun.. conteaza sa ma simt confortabil. Urletele de disperare ale copilului si tipului de mai devreme s-au oprit si baba cu mosu au adormit, ca sa vezi. Cred ca asta trebuie sa fac si eu.. sunt frant de oboseala.

Dar oare..ce face Sonia?

Imediat ce ma trantesc pe un scaun usa de la camera 405, unde se afla Sonia se deschide si prin crapatura o vad.. doarme. Ce n-as da sa fiu acolo cu ea.. sa-i iau durerea, gandurile rele.. sau poate ca e mai bine. Cred ca ar trebui sa o iau la sanatoasa, sa uit tot.. si doar sa fim noi doi prieteni sau cel putin parteneri de laborator. Cum am mai zis, nu vreau o iubita. E prea riscant. Prea multe reguli. Prea multe griji. Am nevoie sa fiu liber, nu tinut in lant ca un caine. Ugh, ar trebui sa schimb caine cu pisica. Cand aud „caine” deja ma trec fiori. De cand a murit Rocko ma tot enerveaza o intrebare care-mi bajbaie prin creier..si anume „care a fost de fapt cauza mortii lui?”. Hmm..

Parintii Soniei insotiti de Lola si doctorul mustacila ies din camera si discuta ceva. Nu pot sa aud pana acolo si nici nu am chef sa ma ridic si dupa sa fiu dezamagit de chestiile plictisitoare pe care le discuta. Lola se aseaza langa mine si imi arunca un zambet stramb.

-Hei, zice.

-Hei, ii zic. Cum mai e?

-Destul de ok, a intrebat de tine.

Atunci inima a inceput sa-mi bata ca unui iepure epileptic. A intrebat de mine? Uau.. cine stie ce a zis.. ceva gen „Ce face cretinul care m-a bagat aici?” sau… „Unde-i cap de nuca de cocos sa-i tin putina morala?” sauuuu… „Unde dracu e Jonathan sa-i scot doi dinti, nu, trei dinti?”. Ei bine, nu e decat un singur mod de a afla ce a scos din suflet in legatura cu mine si acela e…

-Si ce a zis de mine?

-Pai.. a intrebat ce faci si unde esti.

Am icnit.

-Si ce i-ai zis?am intrebat cu vocea tuguiata.

-Pai.. i-am zis ca esti aici si ca-ti faci griji pentru ea.

-Si ea ce a spus?

Lola a scos un oftat.

-A zis… ca nu vrea sa-ti vada chipul si nici sa-ti auda vocea. Si a spus ca te poti intoarce la Lucas,avatar orice ar insemna asta. Imi pare rau John!

-Sa nu-ti para..nu e vina ta, e a mea.

Stiam ca asa o sa fie.. stiam, stiam, stiam. Ce prost am fost.. un cretin!

M-am ridicat de pe scaun si am mers la dozator, l-am lovit tare de tot cu pumnul, de nenumarate ori.. pana cand s-a auzit un poc micut in adancul mainii mele..cred ca mi s-a rupt un oscior. Dar nu-mi pasa! Am continuat sa lovesc dozatorul cu pumnul de zici ca era cel mai mare dusman al meu.. si asa si era, in imaginatia mea. Imi inchipuiam ca Lucas sta fix in fata mea si am posibilitatea sa-l lovesc cat pot eu de tare si el sa stea acolo, doar sa priveasca si sa indure. Mana ma durea de crapam dar mai rau ma durea inima. Si e total antipic pentru mine sa ma doara inima… era absolut franta. Era rupta in bucati, demolata..definitiv! Sonia nu mai avea incredere in mine, ma considera un criminal.. adevarul e ca asa si era. Trebuie sa-i dau dreptate.. eu sunt de vina, eu am adus-o in starea asta, eu.. eu mi-am frant singur inima..singur!

A fost destul de greu sa ma indepartez de dozator si sa ma intorc in locul unde am lasat-o pe Lola. M-am trantit pe scaun si am asteptat,ca si cum nu m-as fi batut cu dozatorul. Parintii Soniei stateau ceva mai departe de noi cu cateva scaune. Mama ei plangea iar George incerca sa-i aline durerea. Uite, am facut-o pe Sonia sa ma urasca si pe mama ei sa planga.. cred ca i-a povestit cum a ajuns aici si sunt sigur… dar foarte sigur ca ma vrea mort. Spanzurat. Cred ca prin cap ii trec tot felul de lucruri urate, care sa ma includa si pe mine.

Ma uit in gol si astept sa ma fure somnul.. dar, nu pot sa dorm.. deloc. Inchid ochii si aproape adorm, dar nu o fac.. sunt adoreaz daca exista cuvantul asta. Daca nu.. va voi explica ce am vrut sa spun. Adica.. adormit-treaz, nici sa dorm sa visez unicorni pe curcubee dar nici sa vad infirmierele cum alearga pe hol ca decreeratele.

Sonia

Am deschis ochii. O lumina rece, alb-albastra, trecea cu forta prin storuri si inunda camera. Aproape ca si cum ar fi fost ziua.

Dar nu era.

M-am intins dupa telefon si m-am uitat cu ochii impaienjeniti la ceas. Trei si doua minute, dimineata.

M-am trezit in capul oaselor si am privit in jur. Lumina lunii colorase camera intr-un albastru oceanic.. parca eram intr-un acvariu, dar fara pesti. Mi-am mijit ochii sa incerc sa focalizez ceva.. insa, nu eram pisica sa vad in intuneric. M-am dat jos din pat si am inceput sa ma plimb desculta prin salon, inca imi simteam piciorul amortit dupa operatie..a fost asa oribil, doctori peste tot, asistente din belsug.. dupa ce mi-au pus masca pe fata nu am mai auzit, vazut, absolut nimic. Dintr-o data mi-am amintit ca undeva pe peretele din fata se afla un intrerupator. Daca as avea vedere cu infla-rosu… sa vad noaptea, ar fi perfect. Dar nu am.. si ma deplasez ca o retardata, bajbaind prin aerul sumbru al noptii in cautarea intrerupatorului. Ating peretele, bine.. ma izbesc ca o toanta de el si gasesc intrerupatorul. Apas pe el si culoarea albastru-oceanic a disparut imediat si in locul ei era o lumina alba, puternica care ma orbea. Mi-am frecat ochii tare,tare cu speranta ca o sa ma dezmorteasca.. dar am vazut in ceata.

Aveam nevoie la toaleta, toaleta aia din capatul holului. Si de ceva de mancare. Imi era foame, doamne.. eram lihnita. Trebuia sa trec si pe la cantina, deci. Ma intreb daca mai e cineva treaz ca mine.. daca are insomnii. Oare.. John ce face?

Doamne, Sonia! Cum te mai poti gandii inca la el? E un om rau.. e de partea lui Lucas si a lui Edi acum. Nu e de incredere.

Dar poate… daca John nu a avut nimic de-a face cu toate asta? Subconstientul meu ar trebui sa ma lase sa gandesc singura. Poate ca l-am judecat complet gresit pe John.. poate ca, sau lasa…

Cu cat sta mai departe de tine o sa fie bine, mi-a urlat vocea din capul meu.

Dar.. nu vreau sa stau departe de el.. il, il… il iubesc.

E, pe naiba! Esti proasta daca-l iubesti! Nu vezi unde te-a adus? Nu vezi in ce hal ai ajuns din cauza lui?

Ai si tu dreptatea ta, mi-am spus. Insa.. totul e asa incetosat.. nu vad nimic clar. Inima mea ma doare numai cand ma gandesc la asta si la faptul ca John e pe aici pe undeva, il simt.. ii simt parfumul si vreau sa-l tin in brate…

Nu, nu vrei asta.. sunt sigur. Dar ce stiu eu? Sunt doar o voce din capul tau care-si spune parerile.. oricum, te cunosc prea bine si tu te cunosti. Orice ti-as spune, ai face total pe dos. Asa ca de sa-mi mai bat capul? Pardon, capul tau..

Parca am auzit vocea cum a suras batjocoritor, ori sunt eu nebuna, ori pastilele astea care mi se administreaza zilnic ma fac sa aud voci in capul meu? Ce mai urmeaza? Sa vad fantome? Sau sa-mi vorbeasca inima?

Cred ca ar trebuii sa dorm.. toata lumea doarme la trei dimineata. Bine, poate doar asistentele mai sunt treze dar eu nu sunt asistenta. Sunt o simpla fata de saptisprezece ani imbracata intr-o uniforma de spital foarte enervanta, si lihnita de foame.

Deschid usor usa si arunc o privire. In fata mea, pe peron sunt mama si tata… Lola si…John. Dorm asa frumos, toti. Dar stai.. John are ochii intredeschisi. Ori doarme iepureste.. ori s-a trezit? Sau mai bine zis.. l-am trezit cu foamea mea. Si-a deschis ochii si privirea lui a intalnit-o pe a mea. Se uita ingrijorat.. sau asa mi se parea, holul era slab luminat si nu vedeam foarte bine..decat niste siluete de diferite forme albastrui. Doar ochii negrii ai lui John se vedeau. Ii simteam. Simteam sa se uita in acel moment la mine. Simteam cum ma cuprinde panica.

Fugi! mi-a strigat vocea din capul meu.

Ce? Unde? Si de ce?

Nu ai nevoie de John, fugi la cantina.. o sa mori de foame si la baie..daca nu vrei sa inunzi pe aici…

Dar…ok! O sa fug acum habar n-am unde..

Cantina, dăă…

Cantina, cantina.. unde esti tu cantina?

Mergi pe coridorul stang si faci dreapta, mergi drept si faci stanga si dai de o usa mare de metal pe care scrie „Cantina”.

Mersi, voce. Doar ca.. ma intreb de unde stiai.

Pentru ca ai fost acolo, tembelo. Uneori.. vocile sunt mai desptepte decat stapanii lor.

Mi-am dat ochii peste cap si am aruncat o privire in jur. John disparuse. Unde? M-am uitat in stanga si in dreapta si chiar cand sa inaintez m-am lovit de ceva moale. Era el.. in fata mea, ca un munte plin de muschi imparfumat.

https://www.youtube.com/watch?v=6oXx1qdZuO8&noredirect=1 Melodia de astăzi😀 O seară faină!

One thought on “Fan fic (20)

  1. Andreea Ilie spune:

    Astia doi merita batuti!!
    Ma intreb ce se va intampla in continuare! :)))

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s